Primim tot mai multe solicitări și întrebări despre cursul de incepatori la centrul gutenberg

Ne bucurăm să vedem că limba germană este din ce în ce mai căutată. De asemenea ne bucurăm și mai tare să avem aici și că ne luați în calcul pentru această viitoare experiență educațională. Și pentru că ne dorim transparență în serviciile noastre, am decis să scriem acest articol. Aici dorim să detaliem componentele de conținut și didactice din cadrul cursului.

Cursul de incepatori la centrul gutenberg

 

Ce metode folosim la cursuri?

Majoritatea cursanților noștri sunt tineri și/sau adulți, grupuri de vârstă la care rațiunea și logica deja își spun cuvântul. Memorarea diferitelor reguli nu mai merge la fel de ușor ca atunci când eram copii, și avem nevoie de explicații, conexiuni logice și răspunsuri la întrebarea “de ce?”. Pornind de la această nevoie de coerență, echipa centrului Gutenberg a decis să adopte o abordare deductivă. Nu dăm “teme de casă”, ci lucrăm cu exerciții pregătitoare. Înaintea oricărei lecții sau capitol, cursanții primesc în prealabil un set de fișe de lucru din care ei încearcă să extragă posibilele reguli de gramatică sau vocabular, pe care ulterior le discutăm la curs. Trecând prin filtrul gândirii și încercând să deducem teoria care se aplică formării diferitelor concepte, este mai ușor să reținem ceea ce încercăm să memorăm.

 

De asemenea, având în echipă membrii cu experiență în domeniul educației non-formale, ne este ușor să aducem un iz de joc oricărui exercițiu. În loc de clasicele texte care necesită completări, preferăm să folosim un puzzle. În loc de un dialog citit din manual, preferăm jocurile de rol și simulările. Pentru majoritatea exercițiilor clasice, există și alternativa interactivă.

Cum arată structura cursurilor de limba germană?

Pornind de la manualele editurii Hueber, am realizat un curriculum pentru modulul de A1.1, care să se plieze pe nevoile cursanților noștri. A fost important să integrăm jocuri de rol și simulări create de trainerii noștri, pentru a stimula dialogul și exprimarea orală.

Urmărim scheletul cursului de începători, trecem prin componentele de vocabular principale:

  • prezentarea,
  • formele de salut,
  • familia,
  • ocupațiile și meseriile,
  • timpul și spațiul,
  • vocabularul casnic,
  • capitolul de masă,
  • activități zilnice,
  • orientarea în oraș
  • călătoriile și activitățile turistice,
  • dialogul într-un restaurant sau într-un hotel, precum și dialogul într-un magazin.

 

Fără a neglija în paralel subiectele gramaticale necesare în modulul de începători, parcurgem și:

  • pronunția,
  • conjugarea verbelor la prezent,
  • genul substantivelor, declinarea și pluralul,
  • declinarea articolelor nehotărâte,
  • pronumele posesiv,
  • pronumele interogativ,
  • prepozițiile locale, temporale
  • pronumele demonstrativ
  • pronumele nehotărât

 

Cursurile sunt structurate ca din punct de vedere al vocabularului, absolvenții să fie în stare să poată comunica cine sunt, de unde vin, să poată cere indicații pe stradă sau într-un magazin, precum și înțelege răspunsurile legate de solicitările din imediata lor realitate, să poată cumpăra un bilet de autobuz și ajunge la o destinație fără probleme.

 

Componenta gramaticală este gândită pentru a conduce grupul spre exprimări de propoziții afirmative, interogative și negative complexe, cu subiect, predicat, complemente directe și indirecte, precum și complemente de timp și locale.

 

Înțelegem că poate diferitele concepte gramaticale nu mai sunt la fel de prezente în mintea oricui, motiv pentru care în cadrul cursurilor ne concentrăm mai mult pe exemple și aplicații practice, decât pe structurile teoretice. Grupele de maxim 10 persoane la un curs ne permit să ne concentrăm atât pe exerciții individuale. Acestea vor fi alternate de exerciții de echipă, de cele mai multe ori jocuri de rol și simulări.

Ce manuale folosim la Centrul Gutenberg?

După cum am menționat mai sus, lucrăm cu materialele editurilor mari. Pentru cursul de începători am ales Hueber pentru scheletul modulelor, însă exercițiile și jocurile sunt create de trainerii centrului Gutenberg, pentru a se plia pe nevoile cursanților noștri.

La începutul fiecărui modul, cursanții noștri primesc un biblioraft cu suportul de curs inițial, în care se adaugă fișele de lucru și diferitele materialele de care avem nevoie la curs.

Cum arată sala în care se vor ține cursurile?

Cursurile se desfășoară într-o sală de conferințe, cu o masă circulară și scaune așezate în cerc. Acest format care ne permite să creăm o atmosferă mai degajată și familiară de lucru și un mediu propice învățării.

 

Dacă aveți întrebări legate de cursul de incepatori la centrul gutenberg vă invităm să ne contactați la 0742 542 972 – Andreea sau înscrieți-vă direct la curs pe pagina de înscrieri la cursuri de limba germană